Servicii medicale de calitate și medici în care poți să ai încredere

Centrul Medical Senarius

A fost înființat în 2006 și are ca obiectiv principal furnizarea de servicii medicale de calitate.

Oferim o gamă largă de servicii medicale, de la consultații generale și specializate până la investigații și terapii personalizate. Fie că aveți nevoie de îngrijire preventivă, de tratamente pentru afecțiuni acute sau cronice, suntem aici pentru a vă oferi cele mai bune soluții.
Scopul nostru a fost să înființăm o clinică privată care să fie “ALTFEL”, atât pentru noi, cât și pentru pacienții noștri. Din acest motiv încercăm să avem o relație personalizată medic-pacient punând la dispoziția pacienților noștri cunoștințele medicale permanent actualizate, aparatură performantă și nu în ultimul rând, mult suflet.

Programul clinicii

Luni – Vineri

09:00 – 18:00

Sâmbătă

închis

Duminică

închis

5/5
Întreg personalul clinicii Senarius cât și domnul profesor Albu mi-au lăsat o impresie extrem de bună și mi-au dat dovadă de profesionalism. Prin amabilitatea și empatia dumnealor, am avut parte de o consultație amănunțită și plăcută. Recomand cu căldură!

Silvia C.

5/5
Nu am decât cuvinte de laudă! O echipa de medici profesioniști și dedicați meseriei. Doamna doctor Marti a organizat într-un timp foarte scurt toate consultațiile necesare pentru copilul meu, a făcut imposibilul să devină posibil.

O.P.

Un centru medical privat înființat din dragoste pentru profesie.

Centrul Medical Senarius

Pentru a programa o vizită sau a obține informații suplimentare despre serviciile noastre, vă invităm să accesați pagina noastră de contact.

Scroll to Top